I’m a house of cards in a hurricane

Nu stiu altii cum sunt… dar tare mult as vrea sa aflu.

As vrea sa aflu daca ai si tu obsesii, mici iubiri, impartasite sau nu, pe care le traiesti intens, cu patima, care iti raman in suflet pentru o perioada de timp… dupa care le dai uitarii – dar un gust amar tot persista. Te tarasti in continuare prin viata incercand sa eviti orice are legatura cu EL/EA, incerci sa negi orice sentiment de melancolie, iubire, atractie, tristete, furie pe care ti l-ar putea trezi amintirea persoanei… pana intr-o zi cand, brusc si fara mila… EL/EA reapare in viata ta – fara drept de replica! Si te trezesti intr-o clipa ca nu mai vezi altceva decat un nor de praf iscat de navalirea LUI/EI in calea ta. Sentimentele care credeai ca nu mai exista sau pe care le doreai disparute ies la suprafata… nimeni nu te intreaba daca vrei, daca poti, daca esti de acord… pur si simplu apare si iti spune ca vrea ca acea poveste din trecut sa continue. Tu – bulversat, inconjurat de inimioare volatile (din alea ca pe Mess), napadit de amintiri, provocat de ganduri de viitor – accepti. De aici curg toate bune si frumoase. Pana in ziua cand – la fel de intempestiv cum a venit – pleaca. Fara explicatii, fara resentimente. Tu incerci cu greu sa te aduni, sa iti construiesti un alt drum de unul singur, sa iti aduni bucatele din inima… pentru ca, la urma urmei, viata merge inainte, nu ii pasa ca tu te-ai impiedicat si te-ai lovit… pe planeta asta totul e in viteza, e maraton unde nimeni nu sta dupa tine, toti te calca in picioare daca ai cazut. Si intr-o alta zi… iar apare! Si se repeta aceeasi poveste… si asa mai departe… eu tot asa patesc.

De ce patesc tot asa? De ce mereu apare, imi face viata sa para un rai si dup-aia dispare, iar apare, iar dispare? Si acum iar a aparut. Si e la fel de frumos, aceleasi sentimente trezeste in mine, aceleasi dileme, aceleasi dureri intr-un final…

---